9 – 16 ani
Tabere în engleză de teatru și improvizație, storytelling, creativitate, public speaking, pentru copii şi adolescenţi – vara 2022
Suntem tare încântaţi de fiecare dată când se apropie vara şi atenţia noastră este îndreptată către organizarea de tabere pentru copii şi adolescenţi. Am ajuns la al şaptelea sezon în care dezvoltarea personală sub forma atelierelor de creaţie se îmbină cu engleza şi distracţia.
Ne bucurăm şi suntem recunoscători părinţilor şi copiilor pentru încrederea cu care ne-au investit de-a lungul anilor. Participarea lor constantă la programele noastre este dovada cea mai frumoasă a faptului că reflectăm calitate şi aducem plus valoare în dezvoltarea personală a cursanţilor noştri.
Jocul este modalitatea cea mai eficientă şi bine primită de copii şi adolescenţi pentru a înfrunta angoasele cu care se confruntă în viaţa lor de zi cu zi. Pot astfel să îşi antreneze sau să dobândească abilităţile de care au nevoie la vârsta potrivită. Spaţiul sigur pe care îl creăm în cadrul programelor noastre îi ajută să integreze informaţiile din mediul extern şi intern (emoţii, gânduri) şi să le experimenteze fără teamă de judecată sau alte riscuri.
Pentru vara aceasta am rezervat patru săptămâni în care putem să profităm de libertatea muntelui şi de aerul curat pentru a merge în tabere şi a pune în practică toate ideile prin care încurajăm creativitatea şi stimulăm traiectorii sănătoase pentru o dezvoltare personală optimă.
Aşadar, te invităm să rezervi un loc pentru copilul sau adolescentul tau într-una dintre cele patru tabere de engleză din vara aceasta:
- 26 iunie – 1 iulie 2022 – (9-12 ani, 13 -16 ani) – Sohodol – locuri ocupate
- 17 – 22 iulie 2022 – (9-12 ani, 13 -16 ani) – Bran – 2 locuri libere
- 7 – 12 august 2022 – (9-12 ani, 13 -16 ani) – Bran – locuri ocupate
- 14 – 19 august 2022 – (9-12 ani, 13 -16 ani) – Sohodol – 1 loc liber
- UPDATE – am lansat o nouă ediție: 28 august – 2 septembrie – (9-12 ani, 13 -16 ani) – Bran – 15 locuri libere
Pentru a rezerva un loc, ne puteţi contacta la 0730 199 129 sau corina.tanasiciuc@smart-education.ro. Locurile se ocupă repede
De ce aleg cursanţii taberele noastre?
- pentru că prieteniile legate în taberele noastre durează şi peste ani, mulţi dintre cei care s-au cunoscut în tabere sunt acum colegi în grupele de teatru în engleză;
- pentru că deşi taberele sunt în engleză, nu punem accent pe gramatică, ci îi încurajăm să vorbească fără teama de greşeli. Corectăm în joacă fără a judeca;
- pentru că le oferim spaţiu, încredere şi liberate. Facem regulile împreună şi ţinem foarte mult la respect reciproc;
- pentru că nu judecăm, ci ajutăm şi încurajăm;
- pentru că le oferim suport emoţional şi lucrăm în echipă ca toată lumea să fie integrată şi să participe cu entuziasm la programul taberelor;
- pentru că promovăm valoarea prieteniei şi nu lupta de putere.
Disponibilitate locuri: 25 de copii. Copiii vor fi permanent supravegheaţi de 3 adulţi. Cazarea se va face în camere pentru 2-3 persoane, cu baie proprie.
Pentru a rezerva un loc în tabăra de engleză este nevoie de achitarea la înscriere a unui avans. Preţul taberei poate fi achitat fie integral la înscriere, fie în doua rate egale: prima rată până la data de 5 mai 2022, a doua rată până la data de 10 iunie 2022.
Pentru inscrierea si plata integrala pana la 10 martie 2022, se acorda o reducere a taxei.
Contacteaza-ne pentru inscrieri si informatii suplimentare:
Corina Tanasiciuc – organizator, telefon 0730 199 129, e-mail corina.tanasiciuc@smart-education.ro.
Oferă-i copilului tău o săptămână de vacanță memorabilă! Înscrie-l în tabăra de conversație în limba engleză!