8 – 16 ani
Tabere de film, negociere, storytelling, improvizaţie şi dezvoltare personală pentru copii şi adolescenţi – vara 2021
Suntem tare încântaţi de fiecare dată când se apropie vara şi atenţia noastră este îndreptată către organizarea de tabere pentru copii şi adolescenţi. Am ajuns la al şaptelea sezon în care dezvoltarea personală sub forma atelierelor de creaţie se îmbină cu engleza şi distracţia.
Ne bucurăm şi suntem recunoscători părinţilor şi copiilor pentru încrederea cu care ne-au investit de-a lungul anilor. Participarea lor constantă la programele noastre este dovada cea mai frumoasă a faptului că reflectăm calitate şi aducem plus valoare în dezvoltarea personală a cursanţilor noştri.
Jocul este modalitatea cea mai eficientă şi bine primită de copii şi adolescenţi pentru a înfrunta angoasele cu care se confruntă în viaţa lor de zi cu zi. Pot astfel să îşi antreneze sau să dobândească abilităţile de care au nevoie la vârsta potrivită. Spaţiul sigur pe care îl creăm în cadrul programelor noastre îi ajută să integreze informaţiile din mediul extern şi intern (emoţii, gânduri) şi să le experimenteze fără teamă de judecată sau alte riscuri.
Pentru vara aceasta am rezervat trei săptămâni în care putem să profităm de libertatea muntelui şi de aerul curat pentru a merge în tabere şi a pune în practică toate ideile prin care încurajăm creativitatea şi stimulăm traiectorii sănătoase pentru o dezvoltare personală optimă.
Aşadar, te invităm să rezervi un loc pentru copilul sau adolescentul tau într-una dintre cele trei tabere de engleză din vara aceasta:
- 27 iunie – 2 iulie 2021 – (8-10 ani, 11-13 ani şi 14-16 ani) – locuri ocupate
- 18-23 iulie 2021 – (8-10 ani, 11-13 ani şi 14-16 ani) – locuri ocupate
- 8-13 august 2021 – (8-10 ani, 11-13 ani şi 14-16 ani) – locuri ocupate
Pentru a rezerva un loc, ne puteţi contacta la 0730 199 129 sau corina.tanasiciuc@smart-education.ro. Locurile se ocupă repede
De ce aleg cursanţii taberele noastre?
- pentru că prieteniile legate în taberele noastre durează şi peste ani, mulţi dintre cei care s-au cunoscut în tabere sunt acum colegi în grupele de teatru în engleză;
- pentru că deşi taberele sunt în engleză, nu punem accent pe gramatică, ci îi încurajăm să vorbească fără teama de greşeli. Corectăm în joacă fără a judeca;
- pentru că le oferim spaţiu, încredere şi liberate. Facem regulile împreună şi ţinem foarte mult la respect reciproc;
- pentru că nu judecăm, ci ajutăm şi încurajăm;
- pentru că le oferim suport emoţional şi lucrăm în echipă ca toată lumea să fie integrată şi să participe cu entuziasm la programul taberelor;
- pentru că promovăm valoarea prieteniei şi nu lupta de putere.
Care sunt locaţiile şi atelierele fiecărei tabere:
- 27 iunie – 2 iulie 2021 – Sohodol – Teatru de Umbre – tinerii actori vor avea ocazia să descopere efectul luminilor şi vor învăţa cum să transpună o poveste într-un spectacol de umbre cu naraţiune în engleză & Hollywood Production (scurt metraj în engleză).
- 18-23 iulie 2021 – Sohodol – Hollywood Production (scurt metraj în engleză) & Fantasy United Nations – îmbină gândirea strategică cu diplomația și discursul public într-o variantă distractivă de MUN (Model united Nations) Copiii își vor asuma rolul de lideri ai unor țări imaginare, vor încerca să negocieze tratate internaționale, și vor lua decizii dificile pe aspecte culturale, economice sau sociale. Vor explora căi pacifiste sau belicoase și vor ieși din această experiență cu o înțelegere mai bună a procesului de luare a deciziilor la nivel înalt.
- 8-13 august 2021 – Predeal – Imaginary Journey – ne provoacă mintea şi memoria. Ce faci, de exemplu, când eşti naufragiat pe o insulă pustie şi singura ta şansă de a pleca de acolo sunt băştinaşii care nu vorbesc limba ta? Am pregătit o mulţime de jocuri de gândire şi improvizaţie ce vor antrena iscusimea şi spontaneitatea cursanţilor & Fantasy United Nations – îmbină gândirea strategică cu diplomația și discursul public într-o variantă distractivă de MUN (Model united Nations) Copiii își vor asuma rolul de lideri ai unor țări imaginare, vor încerca să negocieze tratate internaționale, și vor lua decizii dificile pe aspecte culturale, economice sau sociale. Vor explora căi pacifiste sau belicoase și vor ieși din această experiență cu o înțelegere mai bună a procesului de luare a deciziilor la nivel înalt.
Disponibilitate locuri: 25 de copii. Copiii vor fi permanent supravegheaţi de 3 adulţi. Cazarea se va face în camere pentru 2-3 persoane, cu baie proprie. În fiecare tabără, copiii vor fi însoţiţi de un psihoterapeut şi cel puţin o persoană instruită să acorde prim ajutor.
Pentru a rezerva un loc în tabăra de engleză este nevoie de achitarea la înscriere a unui avans. Preţul taberei poate fi achitat fie integral la înscriere, fie în doua rate egale: prima rată până la data de 5 mai 2021, a doua rată până la data de 10 iunie 2021.
Contacteaza-ne pentru inscrieri si informatii suplimentare:
Corina Tanasiciuc – organizator, telefon 0730 199 129, e-mail corina.tanasiciuc@smart-education.ro.
Oferă-i copilului tău o săptămână de vacanță memorabilă! Înscrie-l în tabăra de conversație în limba engleză!