Fondator Smart Education
Master Coach NLP – certificat acordat de Asociația Română de NLP și de Asociația Europeană de NLP
Certificat Master NLP acordat de Asociația Română de NLP și de Asociația Europeană de NLP
Formator acreditat ANC
Am înființat Smart Education din dorința ca fiecare copil care urmează programele noastre să reușească să fie el însuși, să fie convins că a comunica este esențial pentru a avea succes în viață, să aibă credința că poate muta munții din loc și își poate împlini visurile, bazându-se pe încrederea în forțele proprii.
Programele de dezvoltare personală și de formare pe care le-am urmat începând din anul 2010 m-au făcut să mă întreb “Cum ar fi dacă încă de la vârste fragede, de 6 – 7 ani, copiii ar învăța că atitudinea lor, modul în care gândesc și comunică sunt pentru ei cei mai buni prieteni, cei care ii pot ajuta să-și atingă obiectivele în viață?”
Pe parcursul anilor de activitate într-o companie multinațională, mi-am dezvoltat experiența în lucrul cu echipe de oameni și am avut oportunitatea să pun în practică informațiile învățate la diversele cursuri pe care le-am urmat.
Alături de formarea mea de coach și pregătirea din domeniul programării neuro lingvistice, experiența lucrului cu copiii la Smart Education și calitatea de mamă a unei fetițe minunate m-au ajutat cu adevărat să desăvârșesc programele de dezvoltare personală pentru copii marca Smart Education.
Consider că e important să încurajăm copiii să experimenteze activități din domenii cât mai variate, să îi învățăm că pot să aleagă apoi ceea ce le place, ceea ce găsesc potrivit pentru ei. Astfel, îi învățăm să aibă încredere în capacitățile lor, să privească lumea cu optimism, asigurându-le succesul personal și profesional, în viitoarea viață de adult.
Știu și cred cu tărie că oamenii dețin toate resursele de care au nevoie pentru a-și atinge obiectivele. Îmi place să-mi folosesc abilitățile de coach pentru a ajuta în dezvoltarea unei atitudini de succes în viața copiilor.
Sunt permanent preocupată să creez și să implementez la Smart Education programele cele mai potrivite, care să răspundă nevoilor și dorințelor copiilor și părinților. De asemenea, caut să asigur copiilor un mediu în care să se simtă în siguranță și fericiți, unde să deprindă în mod plăcut și antrenant cunoștințele necesare pentru viață.
